Pyracantha este un arbust veșnic verde, originar din Asia și Europa, care are o creștere destul de rapidă și ajunge destul de repede la 2-3 m înălțime. Denumirea sa oficiala este Pyracantha coccinea.
Are o postură erectă, tulpinile subțiri de culoare maro închis tind să se dezvolte într-un mod destul de dezordonat, producând o coroană densă rotunjită; sunt echipate cu spini lungi și ascuțiți.
Frunzele sunt mici, de culoare verde închis, ovale, strălucitoare, ușor piele; primăvara produce nenumărate flori mici, albe, parfumate, în formă de stea, care atrag insectele polenizatoare.
Toamna fructele mici, rotunde, se coc pe plantă, adunate în ciorchini, de culoare portocalie; fructele de pyracantha sunt comestibile și, uneori, rămân pe plantă până în primăvara următoare.
Aceste plante sunt adesea folosite pentru a construi garduri vii impenetrabile, dar sunt și foarte decorative ca exemplare unice. Numeroși hibrizi și soiuri pot fi găsite pe piață, de exemplu pyracantha Navaho care are dimensiuni mici spre mijlocii și dă naștere unor arbuști destul de ordonați, rotunjiți.
Coloana roșie produce fructe de pădure roșii, în timp ce Pyracantha Soleil d’Or produce fructe de pădure galbene. Este indicat să tăiați arbuștii primăvara, eliminând orice fruct încă prezent și ajustând tulpinile care ies excesiv din frunziș; vara este deseori necesar să se intervină asupra plantelor folosite ca gard viu, scurtând creșterile verzi pentru a menține gardul viu ordonat și cu un trend precis. Tunderea este necesară deoarece acest tip de plantă are o creștere foarte rapidă care poate da un aspect dezordonat întregului.
Originea Pyracantha
Originea Pyracantha poate fi urmărită în unele regiuni din Asia Mică, bazinul mediteranean, China și Himalaya. Grecii l-au numit „ghimpe de foc” și de aici și originea numelui „Pyra” foc și „akanta” ghimpe.
Începutul cultivării sale datează din anul 1500 când s-a descoperit că fructele, gătite corespunzător, puteau fi consumate sub formă de gemuri și sosuri. Alte știri relatează că în timp de război semințele erau folosite pentru a face un fel de cafea.
Expunere
Pyracantha trebuie să fie plantat într-un loc însorit; aceste plante sunt foarte rustice și nu se tem de frig. Pot fi amplasate si in zone semiumbrite dar pentru a asigura o dezvoltare corecta este necesar ca acestea sa poata primi macar cateva ore de lumina; altfel vor avea mai putina crestere si vor fi mai putin luxuriante.
Acești arbuști tolerează fără probleme și poluarea atmosferică și salinitatea; dacă sunt aşezate într-un loc excesiv de umbrit au tendinţa de a produce puţine flori.
Udare
Pyracantha tolerează fără probleme chiar și perioade prelungite de secetă; de obicei, exemplarele adulte sunt mulțumite de apa provenită din perioadele de ploaie în timp ce plantelor recent plantate trebuie udate mai des, ținând cont însă că apa trebuie furnizată când solul este bine uscat.
Este necesar să se evite eventuala stagnare a apei care i-ar putea pune în pericol sănătatea.
Se cultivă și în ghivece sau ca bonsai, în acest caz udarea trebuie să fie regulată.
Primăvara este indicat să îngropați îngrășământ organic matur la poalele arbustului, sau o doză bună de îngrășământ granular cu eliberare lentă.
Solul preferat de pyracantha
Aceste plante se mulțumesc și cu soluri foarte uscate și sărace în nutrienți, atâta timp cât sunt substraturi bine drenate. Fiind plante rustice sunt capabile să se adapteze la diferite tipuri de sol.
| Specie | Inaltime maxima | Culoarea fructelor |
| Pyracantha crenatoserrata | 6 m | Rosu aprins |
| Pyracantha atalantioides | 6 m | Roșu maroniu |
| Pyracantha angustifolia | 3-4 m | portocaliu |
| Pyracantha rogesiana | 3 m | Galben intens |
| Pyracantha crenulata | 3 m | Galben, portocaliu sau roșu |
| Pyracantha coccinea | 3 m | Rosu aprins |
Inmultire pyracantha
Înmulțirea acestui tip de arbust poate avea loc prin tehnica butașilor lemnosi, primăvara sau toamna, sau prin sămânță la sfârșitul iernii.
Butașii lemnosi, de aproximativ 15 cm lungime, trebuie să fie plantați într-un compus de turbă și nisip în părți egale pentru a favoriza înrădăcinarea lor.
Tunderea acestui tip de arbust nu este necesară dacă decideți să-l lăsați să crească natural, dar la sfârșitul primăverii și începutul verii se tund ramurile prea dense și gardurile vii care trebuie păstrate ordonate.
Înflorire
Înflorirea are loc din primăvară, acoperindu-se literalmente cu flori albe mici, care acoperă aproape în întregime planta. Urmează fructele, care sunt fructe colorate și există în principal trei soiuri, în culorile roșu, galben și portocaliu. Acestea incep sa se dezvolte vara si ajung la culoare si coacere abia in perioada de toamna, ramanand prezente pe planta pana in decembrie sau ianuarie. Aceasta este una dintre caracteristicile mai apreciate ale acestui arbust, care reușește să dea culoare grădinii în fazele de iarnă în care este zgârcit de culori. Este posibil să se compună grupuri și gard viu chiar și de culori mixte. Se poate si in apropierea trandafirului catarator.
Paraziți și boli
Pyracantha sunt plante mai degrabă rustice și rezistente, cu toate acestea, sunt adesea afectate de afide și coșenilă. Atunci cand observi atacul acestor paraziti este necesar sa intervini prompt cu utilizarea unor produse insecticide specifice care ajuta la contracararea eficienta a dezvoltarii patologiilor care ar putea duce si la moartea plantei.
De asemenea, se poate interveni cu un tratament preventiv la sfarsitul iernii cu utilizarea unor produse insecticide vizate care ajuta la evitarea aparitiei bolilor.
Șase specii de Pyracanta
Cele mai comune specii sunt caracterizate în esență prin înălțimi și culori diferite ale boabelor. Acestea sunt enumerate mai jos în ordinea înălțimii:
1. Pyracantha crenatoserrata: atinge 6 m înălțime cu flori albe foarte persistente și fructe roșii aprinse.
2. Pyracantha atalantioides: poate ajunge la 6 m si nu este foarte spinoasa. Boabele sunt roșu inchis.
3. Pyracantha angustifolia: 3-4 m inaltime cu fructe portocalii.
4. Pyracantha rogesiana: atinge o înălțime maximă de 3 m cu fructe galben intens. Este foarte spinos și compact. Cea mai decorativă varietate este soiul semiplat.
5. Pyracantha crenulata: 3 m înălțime, potrivită pentru a trăi în climă blândă; boabele sunt galbene, portocalii sau roșii în funcție de soi, are o creștere foarte lentă.
6. Pyracantha coccinea: atinge o inaltime maxima de 3 m cu fructe rosii aprinse.
Gardul viu Pyracantha
Odata ce ati achizitionat puietii de Pyracantha, sau ati obtinut prin inmultire, acestia vor fi asezati in pozitia optima si in portiunea de teren in care doriti sa faceti gardul viu. Cea mai bună expunere este într-o zonă însorită pentru a avea o creștere luxuriantă și o înflorire abundentă care va fi urmată de o producție excepțională de boabe.
Răsadurile trebuie să fie distanțate la cel puțin 80 cm unul de celălalt pentru a permite o dezvoltare optimă în lățime. Modelarea gardului viu, odată ce planta și-a făcut efectul, se poate face la începutul verii (iunie) sau toamna (luna ideală este octombrie). Tunderea permite atât să ne ținem gardul viu în înălțime, cât și să îl facem mai gros.
Bonsai
Dacă doriți să creați un bonsai Pyracantha, preferați speciile angustifolia și coccinea, deoarece acestea sunt mai ușor de cultivat și se adaptează la diferite posturi (de exemplu în poziție verticală sau prostrată. Bonsaiul Pyracantha trebuie plasat într-un loc luminos, chiar și în plin soare, pe tot parcursul anului, cu excepția lunilor cele mai călduroase când este expus la umbră parțială.
Udarea trebuie să fie regulată, în timp ce tăierea se face cel mai bine primăvara sau sfârșitul verii. La sfârșitul înfloririi și după tăiere, fertilizați-vă bonsaiul. Repotarea se recomanda primavara, in fiecare an la plantele tinere si la doi ani la cele adulte.