Păpușile sunt jucării perfecte atât pentru fete, cât și pentru băieți. Acestea au un adevărat potențial în a învăța copilul despre lume și a îi dezvolta diverse aptitudini prin practică.
Păpușile reprezintă modalitatea prin care copii replică ceea ce văd în jurul lor. Procedând astfel, îi ajută să înțeleagă mult mai bine evenimentele sau întâmplările din viața lor. Păpușile sunt utilizate inclusiv în terapia infantilă pentru că copiii se pot raporta mai ușor la ele. Iată, mai departe, alte numeroase exemple prin care joaca cu o păpușă poate fi benefică copiilor.
Când vorbim despre păpuși, brandul ce ne vine în minte cel mai repede este Barbie. Aceste păpuși sunt pe piață de mai bine de 62 de ani și au o gamă din ce în ce mai variată de păpuși și accesorii, inclusiv diverse universuri speciale din care copii pot alege. Au existat nenumărate controverse în jurul păpușilor Barbie, însă compania a răspuns prin încercarea de a diversifica și a transmite mesaje copiilor prin seturile lor de păpuși.
În 2020, compania Mattel ce produce celebrele păpuși Barbie, a avut vânzări de 1.35 de miliarde de dolari, reprezentând cea mai mare sumă pe care compania a înregistrat-o în ultimele 2 decenii. Ultima cea mai mare sumă a fost în 2017, de 950 de milioane de dolari.
Este clar că interesul pentru păpuși crește, iar acestea chiar pot fi modalități prin care copiii, indiferent de gen, pot învăța diverse asepcte despre lume, pot experimenta viața într-un mod sigur și îi poate ajuta să își găsească locul în lume. Cu cât cresc, păpușile îi vor ajuta pe copii să își sporească imaginația și mai mult. Ba chiar mai mult de atât, păpușile pot ajuta un copil să se pregătească pentru un potențial frățior sau surioară.
Este ideal ca păpușile pe care le oferi copilului tău să fie variate în ceea ce privește culoarea părului, a pielii, a ochilor sau chiar și forma corpului. Barbie inclusiv a lansat o serie de păpuși cu dizabilități, în scaun cu rotile sau cu proteză. De asemenea, tot Barbie a lansat în 2017, o păpușă ce poartă hijab. Aceste tipuri de păpuși îl pot învăța pe copilul tău că lumea este diversă și plină de culturi diferite. De asemenea, pentru copiii ce se văd diferiți față de cei din jurul său, fie din cauza unei dizabilități sau a culorii pielii, o păpușă care să semene cu ei are beneficii foarte mari asupra stării copilului.
Există controverse legate de felul în care a fost reprezentată clasica păpușă Barbie și proporțiile acesteia care, din punct de vedere anatomic, nu sunt deloc corecte. Cu toate acestea, aceste păpuși nu trebuie evitate. Copiii ar trebui să fie educați, în primul rând, în legătură cu social media și cât de orientată este spre aspectul fizic. Ba mai mult, Barbie chiar a făcut schimbări în legătură cu proporțiile păpușilor lor, lansând mai multe tipuri de corpuri. Nu numai tipul de păpușă pe care îl oferi copilului tău contează, ci și modul în care te joci cu acestea împreună cu copilul tău.
Indiferent de ce păpușă aleg, chiar dacă este Barbie sau nu, psihologii recomandă părinților să se concentreze în timpul jocului asupra imaginației și a empatiei, încercând să stârnească sentimente în cei mici, mai de grabă decât jocuri bazate pe hainele sau aspectul păpușii. Este recomandat ca imaginația copiilor să nu fie îngrădită prin a spune acestora ce este tipic pentru păpușă să facă, ci să fie lăsați să descopere lumea prin intermediul acesteia.
Nu există o vârstă exactă la care copiii sau adolescenții nu ar mai trebui să se joace cu păpuși. Desigur, acest aspect poate fi urmărit pentru că obsesiile nu sunt, într-adevăr, un lucru normal. Însă, în rest, păpușile pot reprezenta un interes pentru copii chiar și până la vârsta de 14-16 ani. Deși acest aspect poate reprezenta un motiv de stigmă din punct de vedere social, părinții nu trebuie să se teamă în legătură cu copiii lor.