Un om de afaceri în vârstă de 51 de ani este primul proprietar de casă pasivă. Stă în ea de aproape cinci ani și spune că viața i s-a schimbat complet. Iar costurile cu întreținerea locuinței i s-au diminuat serios.
După ce și-a ridicat casa din Cluj, omologată drept prima locuință pasivă din România de către Institutul Casei Pasive din Germania, Béla Barabás a înființat și un ONG pentru a-i ajuta pe cei care vor la rându-le o astfel de casă.
Casa ecologică a lui Béla Barabás a fost certificată drept casă eco-pasivă în 2015. O astfel de casă nu consumă mai mult de 15kwh/mp/an pentru încălzire (iarna) și pentru răcire (vara). De asemenea, o astfel de casă asigură o ventilaţie continuă printr-un aparat special care recuperează căldura din aerul viciat.
”Revelaţia a fost după prima noapte, când m-am trezit şi am avut senzaţia pe care o aveam în copilărie sau în adolescenţă când eram cu cortul în pădure, acesta a fost efectul de aer proaspăt”, spunea proprietarul într-un interviu acordat Adevărul în 2018.
22,5 – 23 grade și vara, și iarna
În casă sunt constant 22,5 – 23 de grade, atât vara, cât și iarna, spune bărbatul. În clădirea pasivă construită se află trei apartamente: unul de 50 mp, celălalt de 65 mp și unul de 100 mp. Prețul mediu plătit pentru încălzirea / răcirea apartamentului este de 10 euro pe lună (indiferent că este vara sau iarnă).
”Vorbim despre factura de curent, în care intră şi apa caldă menajeră şi încălzirea, dar nu şi consumul electrocasnicelor, pentru că avem contor separat pentru a monitoriza exact. Gaz nu avem. Încălzirea o facem cu o pompă de căldură pe bază de curent”, explică Béla Barabás.
Un cost suplimentar este filtrul sistemului de ventilație, care costă 15 euro și trebuie înlocuit la 3-4 luni. Schimbarea poate fi mai rară, dacă casa se află într-un mediu mai puțin poluat. La marginea marilor orașe, însă, filtrul ar trebui schimbat odată la 90-120 de zile.
Casa pasivă a lui Béla Barabás nu are calorifere sau sistem de încălzire prin pardoseală. Singurele locuri în care se află calorifere sunt băile.