Connect with us

Diverse

Cum funcţionează patul de pe sobă, ingenioasa metodă folosită de ţărani acum un secol pentru a face faţă gerului

Publicat

pe

Cum reuşeau să se încălzească românii acum un secol sau chiar jumătate de secol? Ei bine, îşi făceau un pat pe sobă. Privilegiaţii care aveau parte de acest pat călduros erau în special copiii şi bătrânii.

Sarcina caloriferului care ne ţine cald iarnă de iarnă, o avea acum 100 de ani soba. Aceasta nu doar că încălzea locuinţa pe timp de iarnă, ci era folosită şi ca şi „aragaz” pentru prepararea mâncării şi ca şi cuptor pentru pâine, cozonaci şi plăcinte, dar şi ca şi pat.

Potrivit etnologului din cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud Mihaela Bolog, sobele cu pat au dispărut acum 50 de ani, când a început procesul de modernizare, iar oamenii fie s-au mutat la oraş, fie au avut acces la mobilă mai variată şi au renunţat la sobele din cărămidă şi lut cu pat.

Soba cu pat a fost folosită cu succes preţ de secole, nefiind casă la ţară sau la oraş care să nu aibă aşa ceva. Până şi capetele încoronate aveau o sobă cu pat sau cu „laiţă”, o băncuţă mică amenajată la doi paşi de foc, unde nobilii puteau sta la taclale.

„Această sobă era folosită o parte pentru a prepara mâncarea, alta pentru cuptor, iar deasupra cuptorului era amenajat un spaţiu, unde era întinsă o pătură şi dormeau copiii, în special. Părinţii îmi spuneau că din cauza spaţiului îngust acolo erau culcaţi mai mult copiii. Se urcau pe un scăunel pentru a putea ajunge acolo”, povesteşte Iosif Ciunterei, un student la etnologie, pasionat de viaţa de la ţară, ai cărui părinţi au avut în casă o sobă cu pat în copilărie.

Femeile erau responsabile cu „lutuitul”

Înteriorul sobelor era realizat din cărămidă nearsă, iar pe exterior aceasta era dată cu lut şi mai apoi zugrăvită.

Pentru a reîmprostăta aerul şi pentru a curăţa pereţii de fumul depus, ţăranii erau nevoiţi să zugrăvească încăperile an de an, după trecerea iernii. Tot atunci erau cârpite şi sobele cu lut, unde acesta se fisurase pe timpul iernii şi erau sugrăvite.

„Femeile „lutuiau” soba, adică o dădeau cu lut atunci când se crepa. După care, aceasta era zugrăvită în alb, pentru a arăta mai bine. Aceste sobe erau făcute de meşteri, care cunoşteau procedeele. În fiecare sat existau meşteri „sobari”. Tot ei ştiau ce lut trebuie folosit. Cred că doar saşii de la oraş aveau sobe din teracotă, în rest, cam toată lumea avea aceste sobe din lut”, explică etnologul Mihaela Balog.

Astfel de exemplare, cu sobă cu pat şi cu laiţă pot fi întâlnite până şi în Castelul Bran, semn că confortul adus de sursa de căldură era preferat şi de capetele încoronate.

Apasă ca să comentezi

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Diverse

Cheia longevității: să nu te doară oasele (!) Rețeta secretă a românului care a trăit 138 de ani

Publicat

pe

Scris de

A fost un adevărat monument al longevității… hrănindu-se cu legume și dragavei, cu brânză și lapte și carne din an în Paște (ori nici chiar atât). În vremea revoluţiei din 1848 era flăcău în toată firea, avea douăzeci de ani. 49 de ani la 1877. 86 la izbucnirea primului război mondial. Şi 135 de ani la intrarea Ştiinţei Craiova în categoria A. Olteanul verde ca bradul (era cât pe ce să spun/scriu verde ca prazul) ar fi murit în 1966, la vârsta de 138 de ani. Călare pe două veacuri, se pare că a fost unul dintre cei mai longevivi români (despre care să se fi auzit până la noi).

De la el ne-au rămas legende de tot felul, care trec din gură-n gură și din generație în generație, în comuna mehedințeană Firiz (azi în comuna Ilovăț) dar și o rețetă care e folosită de localnici pentru a alunga durerile de oase și de încheieturi. Oamenii sunt astfel mai sprinteni, mai puțin încrâncenați de durere și, zice-se, de aceea au și ei șansa de a trăi mai mult. Poate nu chiar atât de mult precum consăteanul lor, ciobanul Ilie Stamate, zis Mandău, cel mai vârstnic bărbat din România tuturor timpurilor (ori măcar unul dintre cei mai bătrâni, că din când în când mai apar vești și povești despre câte unul, prin câte un capăt de țară). British Pathe detine in arhiva sa un fragment dintr-un Jurnal TV care il prezinta vioi la 138 de ani.

Referindu-se la secretul longevității sale, moș Mandău spunea: „Omul trebuie să se păstreze ca să trăiască mult, să nu bea, să nu fumeze, să muncească. Am fost cioban toată viața, am trăit printre brazi și stejari, nu am cunoscut beteșugul”.

Leacul de care vă spuneam e de pregătit acum, în acest sezon, căci planta minune din care se face e liliacul mov, inflorescent în aprilie-mai. Unii spun că leacul ar fi în putere dacă-l faci cu liliac mehedințean, din vreunul dintre locurile binecuvântate de Sfântul Nicodim de la Tismana, care a trecut pe-acolo ca să înalțe mănăstiri. Făcu una la Vodița și alta la Coșuștea-Crivelnic și trecu cu pasul și pe la Ponoare, unde-i celebra pădure de liliac monument al naturii (dar din aceea nu ai voie să rupi vreun rap, așa că pigulește doar cu grijă suta de grame de flori proaspete de care ai nevoie).

Cum se pregătește alifia lui Ilie Stamate zis Măndău?

Culegi 100 de grame de floarea frumoasă, cu petalele bine deschise, dar care nu a început a se tumefia. E important ca floarea să fie în momentul cel mai puternic și sănătos al inflorescenței. Ai grijă să nu pui frunze sau crenguțe, numai floare curată. O așezi într-un vas de pământ și torni peste ea un litru de oloi curat de floarea soarelui (nu din cel de la magazin, ci obținut prin presare la rece, în moara de ulei). Ei, și vasul acesta îl pui la macerat, într-un loc întunecat, dar vezi să nu fie în beci, unde-i rece și timpul de macerare ar fi prea crescut. Unii zic că-i bine să îngropi vasul în pământ, sub 20 de cm, că acolo temperatura e mereu aceeași. După două săptămâni, când florile se vor fi macerat, scoți vasul la lumină și-nvârți în el cu o spatulă de lemn, ca să se omogenizeze alifia.

Cum se folosește? Se vor unge încheieturile cu această alifie și se vor masa ușor, până va intra în piele. Apoi se va acoperi locul cu o pânză moale și curată, din materiale naturale (in, bumbac, lână) ori chiar cu o blăniță bine curățată de iepure (se așază cu pielea tăbăcită spre mână, picior etc. și blănița spre exterior).

Articol relatat de portalul antenasatelor.ro

Citeşte continuarea

Trending