Cel mai scump gem din lume se face in Romania. Costa 365 euro borcanul


O locuitoare din Viscri, satul transilvănean îndrăgit de Prințul Charles al Marii Britanii unde deține câteva proprietăți, face un gem care se vinde cu 365 de euro borcanul, în toată Europa.

Pe lângă gust, gemul făcut de Gherda Gherghiceanu este unul special datorită ambalajului său, dar și pentru ceea ce cumpărătorul primește pe lângă bocanul de 800 de grame, cu gem.

Cumpărătorul este împroprietărit cu cinci stejari într-o pădure unică, înființată în județul Sălaj. Și asta pentru că borcanul cu gem este ambalat într-o cutie lucrată manual de un tâmplar, realizată din lemn de stejar, astfel că pomii tăiați trebuie înlocuiți.

Până acum, au fost astfel plantați cu ajutorul comunității peste 2.500 de puieți de stejari, iar printre cei care dețin o bucățică din pădure ca urmare a cumpărării gemului de 365 de euro, se află numeroase persoane publice, dar și oameni de afaceri atât din țară, cât și din străinătate.

În ceea ce privește rețeta după care este făcut gemul care costă 365 de euro borcanul, Gherda Gherghiceanu a povestit că îl prepară la foc de lemne, din fructe culese chiar de ea, de pe dealurile din jurul satului Viscri. Printre fructe se numără căpșuni, măceșe, corcodușe, dar și mere, toate preparate fără pic de conservant. La prepararea gemului folosește doar puțin zahăr și fierbe compoziția în cantități mici, astfel încât să păstreze aroma fructelor.

„Am avut mere foarte puține și am luat ionatane din Sighișoara, dar n-au gust ca ale noastre, deși erau mai mici, mai viermănoase, dar nu”, a spus Gherda Gherghiceanu, citată de stirileprotv.ro.

Gemul este apoi turnat într-un recipient unicat creat de un sticlar vestit din Sibiu și așezat într-o ramă de stejar, opera unui tâmplar priceput.

sursa: greatnews.ro


0 0 Voturi
Article Rating
Inscriere
Notificare
guest

0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile